Amprenta relațiilor sexuale
Amprenta relațiilor sexuale – ce rămâne în noi după ce celălalt a plecat
Partea a II-a — Ce rămâne după întâlnire
În prima parte a acestei cercetări am urmărit trecerea fetei din câmpul colectiv al fecioarelor într-o legătură individuală cu primul bărbat. Am văzut că, în concepția psiho-energo-informațională prezentată de Anatol Basarab, prima relație sexuală nu este doar un eveniment fizic, ci un prag care schimbă structura legăturilor femeii.
Dar ce se întâmplă după trecerea acestui prag?
Ce rămâne în noi după ce trupurile s-au despărțit? De ce unele persoane dispar din viața noastră, dar continuă să trăiască în gânduri, reacții, alegeri și comparații? De ce o relație încheiată poate influența o iubire care nici măcar nu începuse atunci când prima s-a terminat?
Uneori, omul pleacă din casă, dar rămâne așezat la masa noastră interioară.
Aceasta este amprenta relației: tot ceea ce întâlnirea a lăsat în trup, în memorie, în suflet și, potrivit concepției lui Anatol Basarab, în structura informațională a celor doi parteneri.
Trupurile se pot despărți într-o singură noapte. Legăturile create între ele se pot desprinde mult mai greu.
Actul sexual nu se încheie odată cu gestul fizic
În limbajul obișnuit, actul sexual este redus adesea la apropierea corporală dintre două persoane. O asemenea definiție surprinde însă doar partea vizibilă.
Anatol Basarab vorbește despre un schimb care se produce pe trei niveluri:
fizic;
afectiv și sufletesc;
mental și informațional.
Nivelul fizic cuprinde atingerea, excitația, plăcerea, reacțiile hormonale și posibilitatea concepției.
Nivelul sufletesc cuprinde emoția, vulnerabilitatea, încrederea, dorința de apropiere, sentimentul de siguranță sau, dimpotrivă, frica, rușinea și abandonul.
Nivelul mental și informațional cuprinde ideile, convingerile, așteptările și modelele de viață pe care partenerii le transmit unul celuilalt.
Într-o relație sexuală, omul nu vine numai cu trupul său. Vine cu întreaga sa istorie.
Vine cu felul în care a fost iubit, cu ceea ce a învățat despre femei și bărbați, cu relația dintre părinții lui, cu traumele, dorințele, fricile și neîmplinirile sale. Vine cu ceea ce știe, dar și cu tot ceea ce repetă fără să știe.
De aceea, doi oameni pot trăi același gest fizic și totuși pot pleca din întâlnire cu experiențe complet diferite.
Unul poate simți doar plăcere.
Celălalt poate simți că și-a deschis sufletul.
Unul poate considera că a fost o noapte.
Celălalt poate începe să construiască în interior o întreagă viață.
Ce îi oferă bărbatul femeii și ce îi oferă femeia bărbatului?
În explicațiile sale, Basarab prezintă schimbul sexual ca pe o circulație între două tipuri de energie.
Bărbatul i-ar transmite femeii energie și informație mentală. Femeia i-ar transmite bărbatului energie și informație sufletească.
Aceasta nu înseamnă că femeia nu gândește sau că bărbatul nu simte. Înseamnă că, în această concepție, fiecare polaritate are o funcție dominantă în schimb.
Bărbatul poate introduce în viața femeii:
o direcție;
o idee;
o viziune asupra lumii;
ambiție sau teamă;
ordine sau dezordine;
curaj sau nesiguranță;
modele aparținând familiei și neamului său.
Femeia poate introduce în viața bărbatului:
atmosferă;
căldură sufletească;
încredere;
inspirație;
liniște;
dorința de a construi;
dar și neliniște, dispreț, rușine sau sentimentul că nu este suficient.
De aceea, întâlnirea intimă poate ridica sau coborî ambii parteneri.
Un bărbat poate pleca de lângă o femeie mai puternic, mai hotărât și mai viu. Poate însă pleca și golit, tulburat sau lipsit de direcție.
O femeie poate descoperi printr-un bărbat o putere pe care nu știa că o are. Poate însă primi și fricile, conflictele ori dezordinea lui.
Niciunul nu rămâne complet neatins.
Ce este, de fapt, amprenta sexuală?
Amprenta sexuală nu trebuie înțeleasă ca o ștampilă vizibilă și nici ca o substanță misterioasă care rămâne obligatoriu în organism.
Ea poate cuprinde mai multe realități.
Amprenta corporală
Trupul poate păstra memoria unei atingeri, a unui miros, a unei voci sau a unei anumite forme de apropiere. O situație nouă poate reactiva o stare veche înainte ca mintea să înțeleagă de ce.
Corpul își amintește uneori ceea ce omul ar prefera să uite.
Amprenta emoțională
Relația poate lăsa iubire, dor, încredere și recunoștință. Dar poate lăsa și frică, abandon, vinovăție, rușine, neîncredere sau nevoia permanentă de confirmare.
O femeie care a fost părăsită atunci când s-a deschis pentru prima dată poate ajunge să se teamă de apropiere tocmai când o dorește cel mai mult.
Un bărbat care s-a simțit disprețuit într-o relație poate interpreta orice observație a viitoarei partenere ca pe un atac.
Amprenta mentală
Fostul partener poate deveni un etalon interior.
Fără să-și dea seama, omul compară:
chipul;
atingerea;
comportamentul;
statutul;
felul de a vorbi;
intensitatea atracției;
siguranța sau nesiguranța trăită.
Noua persoană nu mai este întâlnită singură. Este privită prin lentile construite în relațiile precedente.
Amprenta informațional-energetică
În concepția lui Basarab, relația creează un canal prin care informația și energia continuă să circule. Partenerul nu lasă numai amintirea gesturilor sale, ci și o parte din structura lui informațională.
Această ultimă interpretare aparține modelului ezoteric și nu este demonstrată prin instrumentele științei actuale. Ea încearcă însă să explice experiența foarte reală a oamenilor care simt că o fostă relație continuă să lucreze în ei mult timp după despărțire.
De ce primul partener ocupă un loc aparte?
Primul partener nu este întotdeauna cea mai mare iubire și nici omul potrivit pentru întreaga viață. Dar el intră într-un spațiu în care niciun alt bărbat nu a mai intrat înainte.
Prima experiență stabilește un reper.
Dacă a fost însoțită de tandrețe, răbdare, iubire și siguranță, femeia poate învăța că apropierea înseamnă încredere și protecție.
Dacă a fost însoțită de presiune, grabă, teamă, durere sau abandon, ea poate învăța că apropierea înseamnă pericol, pierdere ori umilință.
Uneori, ceea ce se imprimă nu este persoana, ci starea trăită alături de ea.
Primul partener poate deveni astfel prima definiție vie a bărbatului. Nu definiția învățată din cărți și nici imaginea văzută în familie, ci experiența directă a masculinității în intimitate.
În concepția lui Basarab, importanța primului partener este și mai mare: el ar realiza prima înscriere sexual-informațională în câmpul femeii și ar deschide prima legătură cu un egregor masculin exterior neamului ei.
Primul partener poate să nu rămână primul în ordinea iubirii, dar rămâne primul în ordinea experienței.
Legătura cu egregorul neamului bărbatului
Niciun om nu începe odată cu propria naștere.
În spatele fiecărui bărbat se află un neam: părinți, bunici, străbunici, credințe, meserii, victorii, pierderi, feluri de a iubi și moduri de a supraviețui.
În modelul lui Basarab, prin apropierea sexuală femeia nu se conectează numai la bărbat, ci și la egregorul neamului său.
Această legătură ar permite un schimb în ambele sensuri. Femeia transmite energie către câmpul neamului bărbatului și primește din acel câmp informații, tendințe și impulsuri.
În timp, ea poate începe:
să se intereseze de lucruri care înainte îi erau indiferente;
să preia expresii, gesturi și obiceiuri;
să gândească într-un mod asemănător partenerului;
să-i susțină proiectele și direcția;
să manifeste anumite calități sau conflicte existente în familia lui.
O parte a acestor transformări poate fi explicată psihologic prin conviețuire, imitație și influență reciprocă. Interpretarea egregorului spune însă că schimbul ar depăși contactul conștient și ar continua la nivel informațional.
Acesta este motivul pentru care alegerea partenerului capătă o importanță mult mai mare.
Femeia nu ar alege doar un bărbat. Ar deschide poarta către o întreagă istorie.
Când omul pleacă, dar legătura rămâne
Despărțirea exterioară nu produce automat și desprinderea interioară.
Două persoane pot înceta să locuiască împreună, să vorbească sau să se întâlnească, dar relația poate continua în gânduri, vise, comparații și reacții.
Fostul partener poate rămâne prezent prin:
nevoia de a-i demonstra ceva;
dorința de a-l face să regrete;
așteptarea întoarcerii;
verificarea vieții lui;
refuzul de a mai avea încredere;
căutarea unui om asemănător;
alegerea repetată a opusului lui;
compararea tuturor partenerilor cu el.
Iubirea și ura pot ține o legătură deschisă în egală măsură.
Indiferența autentică este uneori un semn mai clar al desprinderii decât declarația repetată că „nu mai simt nimic”.
Omul de care vorbim mereu continuă să ocupe spațiu în noi, chiar dacă vorbim despre el numai pentru a-l condamna.
„Altarul interior al iubirii”
Anatol Basarab folosește o imagine puternică: „altarul interior al iubirii”.
Acest altar poate fi înțeles ca locul lăuntric în care păstrăm imaginea persoanei căreia i-am oferit iubirea, încrederea și disponibilitatea noastră.
Dacă fostul partener rămâne pe acest altar, omul nou nu găsește un spațiu liber.
Poate intra în viața noastră, dar nu poate ocupa cu adevărat locul unei relații prezente. Va trebui să trăiască alături de amintirea, comparația sau fantoma celui dinainte.
Într-un articol despre femeie, familie și fericire, Basarab spune că, atunci când ambii parteneri vin într-o relație cu altcineva încă prezent în altarul lor interior, noua relație nu mai este formată simbolic din doi oameni, ci din patru.
La masa prezentului stau și două fantome.
Una poate fi fosta iubire a femeii.
Cealaltă poate fi fosta iubire a bărbatului.
Ele nu vorbesc, dar influențează conversația. Nu se văd, dar participă la conflicte. Nu dorm în același pat, dar pot sta între cei doi.
De ce este nevoie de o perioadă de singurătate?
După încheierea unei relații importante, graba de a începe alta poate ascunde teama de a rămâne singur.
O relație nouă poate amorți temporar durerea, dar nu o vindecă automat.
Basarab afirmă că femeia poate avea nevoie de un an sau chiar doi pentru a se desprinde complet de un bărbat și pentru ca „magnetul” ei să nu mai fie orientat către fostul partener.
Această perioadă nu trebuie înțeleasă ca o pedeapsă și nici ca o regulă matematică aplicabilă tuturor. Este un timp al reorganizării interioare.
În singurătate, omul poate descoperi:
ce a fost al său și ce a preluat de la celălalt;
ce dorințe îi aparțin cu adevărat;
ce compromisuri a făcut;
ce răni continuă să reacționeze;
ce tipar repetă;
ce trebuie iertat;
ce trebuie înțeles;
ce nu mai trebuie dus în următoarea relație.
Singurătatea conștientă nu este absența iubirii. Este curățarea locului în care iubirea următoare va trebui să intre.
Urma de șapte ani
În materialul „Omul ca entitate sexuală”, Anatol Basarab afirmă că informația partenerului ar rămâne înregistrată timp de șapte ani.
Această afirmație trebuie prezentată corect: ea aparține sistemului său psiho-energo-informațional și nu reprezintă un termen demonstrat de biologie sau genetică.
Nu există o analiză medicală care să arate că energia unui fost partener dispare exact după șapte ani. Nici ideea că femeia ar păstra în mod obligatoriu ADN-ul fiecărui bărbat nu este confirmată științific.
Șapte ani pot fi însă interpretați, în această concepție, ca un ciclu îndelungat de integrare și desprindere.
Urma nu trebuie să însemne că femeia îl iubește șapte ani pe acel bărbat sau că nu poate construi între timp altă relație. Poate însemna că anumite reflexe, comparații și informații continuă să existe până când sunt înțelese și reorganizate.
Timpul singur nu vindecă totul.
Șapte ani de negare pot păstra o rană.
Un an de conștientizare profundă poate transforma întreaga experiență.
Prin urmare, durata calendaristică este mai puțin importantă decât procesul interior.
Ce aduce fiecare partener ulterior?
Fiecare partener nou intră într-un spațiu în care există deja experiențe.
El nu întâlnește doar persoana din fața sa. Întâlnește și felul în care aceasta a fost iubită, abandonată, încurajată, mințită sau rănită.
În concepția informațională, fiecare partener lasă o amprentă și creează o nouă legătură. Dacă vechile legături nu sunt încheiate, amprentele încep să se suprapună.
Un bărbat a învățat-o că apropierea este sigură.
Altul a făcut-o să creadă că toți vor pleca.
Unul a încurajat-o să vorbească.
Altul a pedepsit-o pentru sinceritate.
Unul i-a admirat sensibilitatea.
Altul a folosit-o împotriva ei.
Când toate aceste experiențe continuă să vorbească simultan, femeia poate să nu mai știe cărui glas îi aparține reacția prezentă.
Același mecanism poate apărea și la bărbat. El poate pedepsi o femeie pentru trădarea alteia, poate refuza apropierea din cauza unei răni vechi sau poate cere partenerei actuale să repare ceva ce nu ea a distrus.
Partenerul nou ajunge astfel să plătească datoriile unei relații la care nu a participat.
Stabilitate sau fragmentare interioară?
Nu numărul partenerilor decide singur stabilitatea unui om.
O persoană poate avea o singură relație profund traumatizantă și poate rămâne fragmentată mult timp. Alta poate trece prin mai multe relații, le poate înțelege, încheia și integra fără să-și piardă centrul interior.
Diferența o fac:
profunzimea implicării;
vârsta și maturitatea;
libertatea alegerii;
existența sau absența consimțământului;
sinceritatea dintre parteneri;
continuitatea relației;
felul despărțirii;
capacitatea de a procesa experiența;
timpul acordat desprinderii.
Totuși, schimbarea frecventă a partenerilor poate crește riscul fragmentării atunci când fiecare relație este folosită pentru a acoperi golul lăsat de precedenta.
Dacă omul caută mereu în exterior ceea ce nu poate așeza în interior, fiecare întâlnire poate adăuga o nouă voce fără să le liniștească pe cele vechi.
Fragmentarea se poate manifesta prin:
oscilații puternice între apropiere și respingere;
imposibilitatea de a avea încredere;
comparații permanente;
nevoia de validare sexuală;
confuzia dintre dorință și iubire;
atracția repetată către parteneri indisponibili;
incapacitatea de a rămâne singur;
sentimentul că nimeni nu este suficient;
pierderea unei direcții afective stabile.
În limbaj psihologic, asemenea manifestări pot avea legătură cu atașamentul, trauma, impulsivitatea, stima de sine și modelele învățate în familie.
În limbajul lui Basarab, ele pot fi rezultatul mai multor amprente și legături informaționale care acționează simultan.
Cele două explicații nu sunt identice, dar pot privi aceeași realitate umană din unghiuri diferite.
Relația stabilă organizează ceea ce întâlnirea ocazională fragmentează
Într-o relație stabilă, schimbul dintre cei doi nu se produce o singură dată și apoi se întrerupe.
Partenerii au timp:
să se cunoască;
să-și corecteze greșelile;
să transforme atracția în încredere;
să creeze obiceiuri comune;
să construiască o casă sufletească;
să dea un sens energiei trezite între ei.
O legătură stabilă poate organiza câmpul relației în jurul unui singur centru.
În schimb, întâlnirile repetate și lipsite de continuitate pot deschide multe începuturi fără să construiască nimic până la capăt.
Trupul este chemat să înceapă de fiecare dată o nouă poveste, iar sufletul este lăsat să strângă finalurile.
Aceasta nu este o condamnare morală a sexualității, ci o invitație la înțelegerea puterii ei.
Sexualitatea nu este neînsemnată doar pentru că este frecventă. Dimpotrivă, repetarea unui gest puternic nu îi anulează consecințele, ci le poate multiplica.
Și bărbatul poartă amprentele femeilor
Ar fi greșit să vorbim despre amprenta sexuală ca și cum numai femeia ar fi influențată.
În sistemul lui Basarab, și bărbatul primește ceva de la fiecare femeie: energie sufletească, atmosferă, încredere, inspirație sau, dimpotrivă, neliniște și descurajare.
Un bărbat poate rămâne legat de o femeie prin:
admirația pe care a simțit-o lângă ea;
felul în care aceasta l-a făcut să se vadă pe sine;
sprijinul primit într-o perioadă grea;
sentimentul de pace pe care nu l-a mai găsit în altă parte;
rușinea, disprețul sau respingerea trăite în relație.
El poate schimba partenerele, dar să rămână mental ocupat de una singură.
Poate căuta în fiecare femeie atmosfera pe care a pierdut-o lângă alta.
Poate părea liber în exterior și totuși să fie legat interior de o relație încheiată cu mulți ani înainte.
Amprenta nu este o problemă exclusiv feminină. Diferă mai ales modul în care femeia și bărbatul o primesc, o exprimă și o duc mai departe.
Eliberarea nu înseamnă ștergerea trecutului
O relație nu trebuie ștearsă pentru a fi încheiată.
Nu putem scoate din biografie oamenii care ne-au schimbat și nici nu trebuie să ne prefacem că nu au existat.
Eliberarea înseamnă altceva:
să putem privi experiența fără să fim conduși de ea;
să păstrăm lecția fără să păstrăm lanțul;
să recunoaștem durerea fără să o transformăm în identitate;
să nu cerem omului nou să repare trecutul;
să nu confundăm amintirea cu destinul;
să eliberăm altarul interior pentru o prezență reală.
O legătură este cu adevărat încheiată atunci când nu mai are nevoie nici de întoarcere, nici de răzbunare.
Atunci fostul partener încetează să mai fie o forță care ne organizează prezentul și devine o parte înțeleasă a propriei istorii.
Unde se întâlnesc perspectiva spirituală și psihologia?
Știința nu a demonstrat existența egregorului ca structură energetică măsurabilă și nici păstrarea obligatorie, timp de șapte ani, a unei amprente biologice aparținând partenerului.
Psihologia și neurobiologia confirmă însă că relațiile intime pot lăsa urme de durată prin:
memorie emoțională;
atașament;
condiționare;
reacțiile sistemului de recompensă;
asocierea dintre apropiere și siguranță sau pericol;
traumă;
tiparele relaționale învățate.
Studiile privind partenerii multipli, sexul ocazional și sănătatea psihică găsesc rezultate diferite. În anumite grupuri apar asocieri cu anxietatea, depresia, consumul de substanțe sau starea de bine mai scăzută. Alte cercetări arată că efectele depind foarte mult de motivație, context, consimțământ, atașament și personalitatea fiecăruia.
Prin urmare, nu putem diagnostica un om după numărul partenerilor săi.
Putem însă afirma că intimitatea repetată, lipsită de siguranță, continuitate și înțelegere, poate produce o acumulare de experiențe greu de integrat.
Modelul spiritual numește această acumulare „suprapunerea amprentelor”.
Psihologia o poate numi memorie emoțională, conflict interior sau repetarea tiparelor.
Sufletul o simte, de multe ori, înainte de a-i găsi un nume.
Ce rămâne după ce celălalt a plecat?
Rămâne felul în care ne-a făcut să ne simțim.
Rămâne ceea ce am descoperit despre noi.
Rămâne curajul pe care ni l-a trezit sau frica pe care ne-a lăsat-o.
Rămâne standardul după care îi măsurăm pe cei ce vin.
Rămâne uneori dorul.
Alteori rămâne apărarea.
Uneori rămâne recunoștința.
Alteori rămâne o ușă pe care nu mai vrem să o deschidem nimănui.
Dar nicio amprentă nu trebuie să devină o condamnare.
Omul poate să înțeleagă, să integreze și să elibereze. Poate transforma experiența în cunoaștere și rana în hotar. Poate învăța să intre într-o relație nouă fără să aducă întreaga mulțime a trecutului.
Adevărata libertate nu înseamnă să nu fi fost atins niciodată.
Înseamnă să nu mai fii condus de ceea ce te-a atins.
Legătura continuă
Amprenta primei relații nu schimbă numai lumea interioară a fetei și felul în care aceasta va construi legăturile următoare.
Ea poate schimba și felul în care este privită de femeia care a cunoscut-o înaintea tuturor: mama sa.
Din momentul în care fiica a intrat într-o relație sexuală, mama nu mai are în față doar copilul pe care l-a crescut. Are în față o altă femeie, cu propria putere de atracție, cu propriile alegeri și cu influența unui alt bărbat deja înscrisă în viața sa.
Acolo unde mama nu înțelege această trecere, prietenia poate deveni comparație, iar comparația se poate transforma în rivalitate.
Continuarea cercetării: Mama și fiica – momentul în care prietenia se transformă
